luni, august 19, 2019

Cum sa-ti incepi dimineata ca femeia din Pilde 31 :)

Cele care imi cititi blogul de mai multa vreme  stiti ca admir foarte mult modelul femeii din Pilde 31 si chiar am scris o mini-serie  despre lucruri pe care le putem invata si folosi in viata  noastra, inspirandu-ne din acest pasaj.


Fiindca una din intentiile mele pentru luna august este sa am o dimineata organizata, m-am gandit sa vad daca as putea gasi ceva in Sf. Scriptura pe aceasta tema. Ca de obicei, pasajul din Pilde 31 e o sursa nesecata de inspiratie. Am gasit cateva modalitati in care ne putem organiza mai bine diminetile, luand exemplu de la femeia din Pilde :


1. TREZESTE-TE DEVREME



Ea se scoală dis-de-dimineaţă şi împarte hrana în casa ei şi dă porunci slujnicelor.
Pilde 31:15

Stiu ca majoritatea dintre noi ne trezim dis de dimineata, mai ales daca avem serviciu sau copii de scoala.
Femeia inteleapta se trezeste suficient de devreme incat sa dea un start bun nu doar zilei proprii, ci si zilei celorlalti.
In loc sa ne trezim pe ultima suta de metri si sa alergam stresate prin casa, mai bine ne culcam putin mai devreme, ca sa ne si sculam mai devreme si sa luam micul dejun in familie sau sa ne bem cafeaua in liniste si sa ne pregatim pe indelete pentru ziua care incepe.
In timpul scolii eu pregatesc totul cu o seara inainte - haine, geanta, ghiozdane, pachete  pentru masa, cestile de cafea si tot ce mai trebuie la micul dejun, astfel incat dimineata sa nu fim pe graba si sa plecam stresati, uitand ceva.



2.STABILESTE-TI OBIECTIVE



N-are teamă pentru cei ai casei sale în vreme de iarnă, căci toţi din casă sunt îmbrăcaţi în haine stacojii.Pilde 31:21


Femeia din Pilde nu se teme de viitor, deoarece ea si-a planificat tot ce are de facut pentru familia sa si a dus lucrurile la bun sfarsit. Ea nu a actionat la intamplare si nu s-a trezit in prag de iarna ca cei din casa n-au ce le trebuie.

Asa si noi trebuie sa invatam sa ne organizam cat mai bine, sa ne facem planuri, sa ne stabilim obiective, astfel incat viata sa ne ia cat mai putin prin surprindere :).
Stabileste-ti  obiective anuale, lunare, saptamanale, zilnice- si astfel vei lucra in fiecare zi cate putin pentru planurile tale pe termen lung.

Prioritatile noastre trebuie sa fie intotdeauna in ordine, lasandu-ne in acelasi timp in mana proniei lui Dumnezeu, care ne va randui cele de folos.



3.TRECI LA TREABA 



Ea caută lână şi cânepă şi lucrează voios cu mâna sa.Pilde 31:13

Nu privi tot ce ai de facut ca pe o corvoada, ci fa-ti munca bine si cu bucurie, ca pentru Hristos, indiferent unde lucrezi - acasa sau la serviciu.
Sa ne stabilim dinainte intentiile si sarcinile zile, astfel incat sa nu fim victimele timpului si sa ne lenevim, apoi sa ne miram ,, ia uite cum a trecu ziua de azi si nimic nu am facut,,
Sa punem suflet in ceea ce facem si sa cautam sa lucram cat mai bine. Daca tot ne-am trezit devreme, sa nu amanam inceperea activitatilor zilnice ci sa trecem imediat la lucru, bifand pe rand tot ce ne-am propus sa facem


4. NU UITA DE SARACI 
   




 Ea întinde mâna spre cel sărman şi braţul ei spre cel necăjit. Pilde 31:20








De multe ori uitam sau amanam sa facem milostenie, ori consideram ca nici noua nu ne ajunge, de unde sa mai dam si la altii. 
Dar milostenia nu trebuie sa fie neaparat ceva peste puteri - dimineata, in drum spre serviciu, sa luam o cafea si un covrig si pentru cineva mai amarat. Sau sa pregatim dinainte un portofel cu bancnote mai mici, ca sa  avem la indemana daca cineva ne cere. 
Sau gandeste-te pe cine ai putea ajuta azi - poate e o mamica cu copii mici, sau cu copii multi careia i-ar prinde bine o pauza de la treburile familiei; sau poate la biserica e ceva de facut si nimeni nu se ofera - sau gaseste alte moduri de a sluji pe ceilalti,


5.AMINTESTE-TI CE CONTEAZA CU ADEVARAT 



Înşelător este farmecul şi deşartă este frumuseţea; femeia care se teme de Domnul trebuie lăudată! Pilde  31:30


Poate ca iti incepi dimineata fugind repede la baie ca sa te aranjezi si sa te pregatesti pentru plecare. Poate simti ca nu  poti iesi pe usa daca nu te-ai dat cu rimel si parul nu e coafat corespunzator!Nu cred ca e nimic rau in asta , fiindca Dumnezeu nu vrea sa ne punem un sac in cap sau sa umblam in zdrente(metaforic vorbind). Dar, inainte de a ne aranja si a ne parfuma sa luam un pic de anafura, o gura de agheasma si sa ne incredintam lui Dumnezeu in rugaciune, cerand binecuvantarea Lui pentru ziua care ne sta in fata. Mi-a placut ceva ce a spus parintele Calistrat intr-o predica - sa nu ne insiram la rugaciune cu vorbe multe, daca nu avem timp, ci sa Ii spunem simplu - Doamne, am un sot, ai grija de el! Doamne, am niste copii, ai grija de ei!Doamne, am un serviciu, ai grija de el, am  o casa- ai grija de ea! Cu siguranta Dumnezeu ne va pazi, pe noi si toate ale noastre!


duminică, august 18, 2019

Duminica a 9 a dupa Rusalii - Umblarea pe mare.Potolirea furtunii



Astazi e duminica a 9 a dupa Rusalii si se citeste Evanghelia dupa Matei, capitolul 14, versetele 22-34.


Mi-au placut foarte mult gandurile Sf. Teofan Zavoratul referitoare la aceasta Evanghelie. El spune ca Petru, cu ingaduinta lui Dumnezeu, coboara din corabie si merge pe apa, apoi,, se lasa biruit de imbodurile fricii si incepe sa se scufunde,,

,,Pe Apostol il umpluse o nadejde in Domnul plina de insufletire, intemeiata pe credinta ca El poate orice si asta i-a dat curajul sa infrunte valurile.A facut cativa pasi pe aceasta cale noua: ar fi trebuit sa se intareasca in nadejde , avand in vedere pe Domnul, Care era aproape si faptul ca deja mersese pe apa prin puterea Lui; el insa s-a lasat prada cugetarilor omenesti ;
,,Vantul este puternic, valurile sunt mari, apa n-are statornicie,,
Iar aceasta l-a zdruncinat, slabind in el taria credintei si a nadejdii.Din aceasta pricina a scapat din mana Domnului si, ramanand supus lucrarii legilor firii, a inceput sa se scufunde.
Domnul  l-a dojenit :putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?,,
aratand pricina primejdiei.,,

Aceasta Evanghelie este o lectie pentru noi si ne arata ca, atata vreme cat pastram caldura dintai a nadejdii si a credintei, vom merge fara frica pe cale, iar piedicile intalnite vor trece nebagate in seama.Dar atunci cand credinta slabeste, incepem sa ne facem ganduri si inchipuiri cu privire la,, mijloacele omenesti de pastrare a vietii si de ducere la bun sfarsit a treburilor incepute,, iar acestea fiind neputincioase, sufletul se umple de frica : Ce-o sa fie?Ce-o sa se intample cu mine?, apoi se naste sovaiala, indoiala :,,Sa continui, sa merg mai departe?,, ajungand pana la urma sa parasim calea pe care am pornit.
Sf. Teofan Zavoratul ne indeamna :
..Trebuie facut asa:
tine-te de ce ai inceput
goneste gandurile care te tulbura
si indrazneste intru Domnul, Care este aproape!,,

,,Talcuiri din Sf. Scriptura pentru fiecare zi din an", editura Sophia, pag.132-133

Va doresc o duminica placuta!

Irina

sâmbătă, august 17, 2019

Jurnalul unei femei simple { 2019 : s.33/52}


 
 PENTRU ASTAZI... 
  Sambata , 17 august  2019


♥  AFARA...


 e  foarte placut, sunt 26 de grade. Dimineata cerul era acoperit, dar acum a iesit soarele.Miroase a toamna deja. E seceta mare, totul e uscat, curtea arata ca parjolita...


 MA GANDESC...

   ca  am reusit sa scriu o postare pe zi saptamana asta, asa cum mi-am propus.


 CE MAI GATESC...
 
Am facut un bors de perisoare cu muult leustean. Si cu smantana , mmm...Pentru pranz ma gandesc la niste pui cu piure si salata, n-am mai mancat de mult.





CE MAI MESTERESC/CREEZ...

  am cusut la ie saptamana asta, dar nu foarte mult, ca n-am avut timp



 ♥ CITESC...

 Intoarcerea la iubire de Mariane Williamson. Am ajuns la ea dupa ce am vazut filmul ,,Akeelah and the Bee,, (2006). Profesorul care o pregatea pe Akeelah pentru concurs a pus-o sa citeasca un fragment din cartea asta, care m-a miscat foarte mult 



  PLANURI PENTRU SAPTAMANA VIITOARE ...

Toata saptamana o sa fiu in oras dimineata, cu fetele.Apoi acasa, cu treburile obisnuite - mancare, curatenie...Ma bucur ca le-am inscris la cursul asta, ne ajuta sa reintram in ritmul de scoala, cu  program fix.
Luni vreau sa fac si restul de cumparaturi pentru septembrie - haine, caiete si ce mai e nevoie.
Mai am de rezolvat ceva pe la primarie, de achitat una alta, de facut abonamente la metrou si autobuz...


  UN CITAT PREFERAT PENTRU AZI...
 

Cea mai mare frică a noastră nu este faptul că suntem inadecvaţi, ci este faptul că suntem puternici peste măsură. Lumina noastră, şi nu întunericul din noi ne înspăimântă cel mai tare. Ne întrebăm adesea: cine sunt eu ca să fiu strălucitor, minunat, talentat, fabulos? Cine eşti tu ca să nu fii? Eşti un copil al lui Dumnezeu şi faptul că joci la scară mică nu serveşte lumea. Nu este nimic grandios în a te micşora pe tine însuţi astfel încât ceilalţi să nu se simtă în nesiguranţă alături de tine. Cu toţii suntem meniţi să strălucim. Ne-am născut să manifestăm gloria lui Dumnezeu în noi înşine. Iar asta nu se află în doar unii dintre noi, ci în fiecare. Şi când ne lăsăm propria lumină să strălucească, le dăm şi celorlalţi permisiunea să facă la fel. Când ne eliberăm de propria frică, prezenţa noastră îi eliberează automat pe ceilalţi.

Marianne Williamson- Intoarcerea la iubire

https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjCLkU8N5FJqNnubp9cfN0gutdvtkXKth90CYPmRjoimq5WbmhwCXdsVZBwbPtBNDGvE2qIDd5JoLNTHnqfPFyWyDgzmpdZV6w-TORCA7yup4TTaH0S422hfeOo5ONz4bdfJF929sXnW60/s1600/e1.jpg

vineri, august 16, 2019

Crestinismul si stima de sine sunt incompatibile?

Ecaterina de la Marea Vietii mi-a dat o tema de gandire cu aceasta postare  si mi-am pus intrebarea : sunt crestinismul si stima de sine incompatibile?
Ea spune in felul urmator :
,,in crestinism ...am auzit de lepadare de sine, de golire de sine, de "cel dintai dintre pacatosi sunt eu", de "eu sunt vierme si nu om", de "nevrednic cerului si pamantului si acestei vieti trecatoare" sau cel mult de "nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" sau "toate le pot intru Hristos cel care ma intareste", dar de conceptul de stima de sine nu.,,
Acum ceva vreme am recomandat o carte aparuta la ed. Sophia 
,,Cum sa te pretuiesti pe tine insuti si cum sa iti pretuiesti aproapele,, de David L. Fontes
care trateaza exact acest subiect, al stimei de sine in ortodoxie,Va sugerez sa o cititi, daca aveti probleme in a impaca conceptul de stima de sine cu credinta.

La noi conceptul de ,,stima de sine,, este foarte prost inteles. Eu cred ca aceasta problema vine si din pacatele neamului - foarte multi alcoolici in Romania, ceea ce duce la probleme de codependenta si lipsa respectului de sine la urmasii acestora.
Conceptul de ,, stima de sine,, a devenit popular odata cu psihologia anilor 60 si, conform Dictionarului de Psihologie, reprezinta ,,o trasatura de personalitate in raport cu valoarea pe care un individ o atribuie persoanei sale,,.Dupa Branden (1996) stima de sine reprezinta increderea  in capacitatea noastra de a gandi si de a face fata provocarilor de baza ale vietii,,.
Stima de sine face parte din nevoile fundamentale ale omului, descrise de Maslow prin celebra sa 
piramida.


.Ovi | Ovi's thoughts pad - an observer's perspective


Orice dezechilibru intre aceste nevoi fundamentale care regleaza comportamentul poate sa duca la patologii mintale mai mult sau mai putin grave.

Pe scurt, stima de sine are de-a face cu modul in care gandim despre noi si cu cat de mult ne pretuim. Cineva cu o stima de sine scazuta va considera ca este un incapabil, ,,bun de nimic,, pe cand cineva cu stima de sine ridicata va considera ca este foarte important si valoros.
In general stima de sine a oamenilor deriva din categorii cum ar fi sanatatea, bunastarea, succesul, popularitatea, relatiile, posesiunile materiale.
Ce spune Sf. Scriptura despre stima de sine?e un pacat sa ai stima/respect de sine?

Notiunile de stima de sine/ valoare de sine nu apar in Sfanta Scriptura, dar se subinteleg, ca sa zic asa. Cand aud ,,stima de sine,, multi crestini inteleg prin asta egoism , centrare exagerata pe sine sau mandrie. Desigur, cele de mai sus pot fi echivalate cu o stima de sine nesanatoasa, dar exista o stima de sine sanatoasa, pe care orice crestin/om ar trebui sa o aiba si care provine din intelegerea a ceea ce suntem  in relatie cu Dumnezeu.

Din Psalmul 138 intelegem, fara nici un dubiu, ca suntem creatia minunata a lui Dumnezeu, care a gandit cu atentie toate detaliile fiintei noastre.Atat de pretiosi suntem fiecare dintre noi pentru El, incat fiecare fir de par din capul nostru este numarat (Luca 12:7). Dumnezeu ne iubeste atat de mult, incat vrea sa fie in comuniune cu noi (Ioan 17:24). Trupul nostru nu este pentru distrugere, pentru batjocura, ci este scump, pretios- un templu al Duhului Sfant ( 1 Corinteni 3:16, 17 ).

Adeseori crestinii au impresia ca iubirea si pretuirea de sine sunt ceva gresit si de aceea sunt cu totul lipsiti de granite personale si ingaduie tuturor sa profite de ei.Multi considera, in mod fals,   ca smerenia e o gandire cat mai negativa si denigratoare despre sine. Aceasta e de fapt falsa smerenie - ne ,,denigram,, cu buzele, dar in sinea noastra consideram ca suntem ceva prin virtutile si puterile noastre. 

O imagine sanatoasa si echilibrata despre sine inseamna sa intelegem cu adevarat ca suntem fiinte cazute, dar ca Dumnezeu a venit cu un plan de salvare pentru noi, prin Iisus Hristos. Noi trebuie sa ne intelegem in mod real atat slabiciunile, cat si calitatile. Trebuie sa ne cautam identitatea si valoarea in Dumnezeu si in ceea ce face El prin noi si pentru noi, si nu sa ne definim prin comparatie cu altii sau pe baza bunurilor trecatoare ale acestei lumi.


Eu as completa astfel ceea ce a spus Ecaterina :

- ma lepad de sine....deci caut voia lui Dumnezeu, caut sa implinesc poruncile Lui in viata mea, nu sa actionez dupa impulsurile mele (exemplu - sunt intr-o situatie dificila, din care as iesi usor mintind si imi doresc sa mint, ca sa scap- in loc de asta, ma lepad de sine si aleg sa fac voia lui Dumnezeu - adica spun adevarul, chiar daca o sa am de suferit din cauza asta)


- golire de sine - acelasi lucru, nu fac ce ar fi convenabil pentru mine, daca acest lucru contravine poruncii lui Dumnezeu


- cel dintai pacatos sunt eu ....daaar ,,Vrednic de credinţă şi de toată primirea e cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu (1 Timotei:11)...adica o fi eu om pacatos, dar nu ma intepenesc in ideea asta si ma miorlai toata ziua ca nu sunt in stare de nimic , fiindca vaai, sunt un pacatos, ci am constiinta ca de la Dumnezeu pot sa iau har si putere DACA VREAU - TINE DOAR DE MINE ca sa depasesc conditia pacatului. Prea adesea folosim ca o scuza ideea ca ,,suntem pacatosi,, pentru a ramane in continuare la fel de rai ca inainte


-sunt vierme si nu om - e un gand din Ps. 21, versetul 6 , care exprima emotiile celui care se simte parasit de Dumnezeu , dar totusi stie ca nu este parasit cu adevarat si ca Dumnezeu il va ajuta.Deci, indiferent de cum ne simtim noi - slabi, inadecvati, lipsiti de valoare in comparartie cu ceilalti, adevarul e ca Dumnezeu ne iubeste, ne considera valorosi, importanti si poate sa ne ajute sa depasim toate greutatile din viata noastra. Noi trebuie sa ne insusim gandirea lui Dumnezeu despre noi, felul in care putem fi prin harul Lui si nu sa gandim din perspectiva caderii.


- nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine - adica voia Ta este predata cu totul voii lui Dumnezeu, faci doar ce iti cere El - masura sfintilor. Asta nu inseamna ca incetam sa existam ca oameni, si ca personalitate ci , din contra, ajungem la deplinatatea a ceea ce putem fi cu adevarat

- toate le pot intru Hristos cel care ma intareste - adica nu ma las intimidat de greutatile vietii sau de pacatele mele, ci imi pun nadejdea in Dumnezeu si trec la treaba

Din punctul meu de vedere toate cele de mai sus nu exclud ideea de stima de sine ci, din contra, arata cum este stima de sine sanatoasa. Un crestin cu stima de sine sanatoasa nu e o leguma in fata vietii si a celorlalti, un infricosat , un incapabil sa gandeasca cu mintea proprie, un inadecvat care se scurge pe langa ziduri fara sa te poata privi in ochi sau sa te stranga ferm de mana, o momaie plangacioasa. Nu, crestinul adevarat e un om echilibrat, puternic, care isi cunoaste valoarea si stie pe Cine are in spate atunci cand duce bataliile vietii. El nu se teme sa aiba valori, convingeri si pareri pe care si le exprima ferm, cu iubire si bun simt. El nu simte nevoia sa se compare cu altii, nu are nevoie sa ii judece pe altii, fiindca e preocupat de propriile nedesavarsiri si de modul cum le poate depasi.Un crestin cu stima de sine sanatoasa stie exact cine este el, dar stie exact si cine e Dumnezeul lui.


Irina

miercuri, august 14, 2019

Caldura mare...


Azi a fost foarte cald, din nou...dimineata pe la 8 erau deja 27 de grade. La pranz era cuptor 🌡️🌡️🌡️
Fac o proba, postez de pe telefon, vreau sa vad cum e 😁. Ca sa scriu zilnic o postare am nevoie de acces rapid.Of, timpul asta - e prea scurt sau vrem noi sa sa facem prea multe?😁Urmeaza cateva zile cu sarbatori.Nu plecam nicaieri, fiindca mini- vacantele sunt momentul perfect sa ramai in capitala. Foarte multi pleaca si traficul e de vis, sa te tot plimbi :).
Voi ce planuri aveti?

Irina

marți, august 13, 2019

Cand ti se intampla vreo ispita

Azi a fost din nou o zi caniculara, pe care am petrecut-o in oras. Am ajuns destul de tarziu acasa, lesinata de caldura, de sete si de foame :)).
Pana una, pana alta s-a facut seara. Am iesit la o scurta plimbarica, fiindca afara s-a mai racorit. Daca in anii trecuti pe langa noi erau doar camp si gradini, acum terenurile din jur s-au vandut si se construiesc case noi. Nu mai pot vedea apusul din poarta, ca santierul vecinului imi blocheaza privelistea :)). Dar, slava lui Dumnezeu, daca se construieste si se cumpara inseamna ca romanilor le merge bine si au bani :).
N-am vazut apusul, dar am admirat luna :)


Astazi a fost praznuirea Sf. Tihon din Zadonsk, unul din sfintii dragi mie.

St. Tikhon of Zadonsk | Orthodox Church Quotes

 Am scos din biblioteca doua din cartile sale : ,,Scrisori din chilie,, (o recomand!) si ,,Comoara duhovniceasca din lume adunata,, ca sa-mi hranesc sufletul cu un cuvant de folos. 




Vreau sa impartasesc cu voi ce am citit - ceva frumos despre necazuri si ispite. Vietile noastre nu sunt decat rareori linistite, toti avem probleme si dureri, dar , fata de ceilalti, ca si crestini,  avem nadejde ca Dumnezeu e cu noi , ne ajuta si ne da mangaiere.

,,Cand norul si furtuna ispitelor vin asupra noastra si ne acopera, ni se pare ca Dumnezeu ne-a parasit.Insa Dumnezeu Cel Drept nu ne paraseste nici intr-un astfel de intuneric, ci ne pazeste cu puterea Lui cea tainica.
,,Dar credincios este Dumnezeu; El nu va ingadui ca sa fiti ispititi mai mult decat puteti, ci odata cu ispita va aduce si scaparea din ea, ca sa puteti rabda,,
 1 Corinteni 10:13

Nu deznadajdui, crestin iubit, cand ti se intampla vreo ispita, ci roaga-te si cheama-L pe Dumnezeu. Si astepti atunci ajutor de la El, dupa nemincinoasa Lui fagaduinta :
,, Si Ma cheama pe Mine in ziua necazului si te voi izbavi si Ma vei preaslavi,, 
 Ps 46:19
Dumnezeu asteapta in ispita rabdarea si nevointa ta, iar nu deznadejdea sau razvratirea 
,, Asteapta pe Domnul, imbarbateaza-te si sa se intareasca inima ta si asteapta pe Domnul,,
Ps. 26 :10
Fara sfatul si vointa Lui nimic nu se intampla,

Cand vremea rea si furtuna trec, soarele straluceste deasupra noastra in chipul cel mai placut.Tot asa, dupa ce furtuna ispitelor trece, omul simte in inima sa bunavointa bunatatii lui Dumnezeu.Atunci straluceste in suflet cea mai dulce desfatare....
Pentru rabdarea ispitelor se invredniceste inima omului de asemenea dulceata.Rabda ispita care s-a abatut asupra ta, crestine, iar mai tarziu vei simti in sufletul tau cea mai placuta si mai dulce desfatare!
( pag.13-14 Comoara duhovniceasca din lume adunata , editura Egumenita, 2008 )

Aici gasiti o lista cu cateva din cartile scrise de Sf. Tihon.

Sper ca ati avut o zi buna. Dar  daca acum sunteti in furtuna, nu deznadajduiti, ci tineti-va strans de fagaduintele lui Dumnezeu, care se implinesc intotdeauna. 

Cu drag, 
Irina

luni, august 12, 2019

Proiectul ,,imi cos ie,, :)

Am vazut ca multa lume e interesata de realizarea unei camasi traditionale romanesti, asa ca m-am gandit sa va povestesc putin despre ia la care lucrez acum.
Prima incercare de a coase o ie am avut-o in 2015 si este ilustrata in aceasta postare :)).Panza cu pricina era infernala la cusut, asa ca am lasat-o balta, pastrand totusi in minte dorinta de a-mi coase o ie.
Treptat pe internet au aparut mai multe informatii si mai multe surse pentru cumpararea materialelor potrivite, asa ca mi-am cumparat panza mai buna si am avut mai multe incercari, nereusite :)),  de a duce o ie pana la capat. In mod traditional o ie se coase la 2 cu 2 fire, adica modelul este foarte mic si viteza de acoperire a panzei cu ceva semne cusute este redusa.Cum timpul meu de bibileala si piculiteala a fost si este in continuare destul de limitat, am abandonat, rand pe rand, cateva modele pe care le-am incercat.
Anul asta m-am enervat si m-am hotarat : trebuie sa-mi cos si eu o ie si gata!Asa ca am trecut peste toate regulile, am primit cu stoicism criticile doamnelor de la sezatoare :)) si am inceput sa cos o ie la 4 cu 4 fire - practic viteza de acoperire cu model e dubla acum :)).

Cos ia pe panza industriala Catrina neteda natur. Am ales un material natur fiindca albul nu imi sta bine deloc. Plus ca nuanta natur da un aspect de ,,vechi,, iei :) 

Mi-am ales un model de Suceava , destul de simplut, pe care l-am mai adaptat dupa gustul meu.
Modelul e din ,,Album de cusaturi populare romanesti,,  de Maria I. Panaitescu (1910)



Am croit ia in mod traditional, adica cu altite (umerii iei) si o sa-i fac bentita la gat si maneci.
Culorile folosite - bleumaren, rosu si auriu. Ata  mouline  si fir metalic.Si paiete metalice.Cos cu 4 fire de ata, ca sa acopar cat mai bine materialul.



Am inceput sa lucrez la sfarsitul lui iunie prima altita. De retinut - modelul trebuie lucrat in oglinda, orientarea de pe o maneca va fi inversa fata de cealalta.

Altitele de bucovina sunt destul de inguste, in jur de 20 de cm. A mea a iesit putin mai lata.  





Dupa ce am terminat de cusut altita , am trecut la maneca si am inceput sa cos incretul. Am ales sa cos un incret decorativ (exista si un incret functional, care se strange), dupa un model gasit in alta carte 


Incretul a mers incredibil de repede. Mai jos e incretul gata si altita potrivita la maneca/Se observa, cred, ca altita e spalata si materialul a intrat la apa, fiind mult mai strans (a intrat cam 5 cm).



Acum cos raurii de pe maneci. Nu sunt cei din plansa, am ales eu un model de Bucovina care mi se pare ca se potriveste foarte bine.



Mai am de cusut inca o altita, o maneca, fata, spatele si bentitele. Si pe urma trebuie sa le unesc. Nu am croit tragand fire, ci am taiat direct materialul, asa ca nu am mai facut gaurele pe margini.
O sa va tin la curent cu progresul meu si daca aveti intrebari, lasati-le la comentarii :).

Daca va intereseaza mai multe despre croitul unei ii traditionale, va pun aici cateva  pagini foarte utile dintr-o carte de profil :)



Va doresc o zi frumoasa!

Irina