marți, octombrie 30, 2012

Reorganizarea camerei copiilor


Inainte de a avea copii in casa noastra era mereu ordine si curatenie, si nu aveam nici o dificultate in mentinerea lor. Odata cu venirea pe lume a copiilor lucrurile s-au schimbat - ordinea si curatenia au devenit  un fel de lupta zilnica cu bolovanul lui Sisif :)). Ma intreb cum de niste copilasi incredibil de dulci pot intoarce casa pe dos in cinci minute?Sigur mamicile inteleg despre ce vorbesc :).
M-am straduit mereu sa tin camera fetelor in ordine, si sa le invat sa o mentina, ceea ce a reprezentat o sarcina dificila si consumatoare de energie, atat pentru ele, cat si pentru mine. Ca sa nu mai spun cheltuieli, fiindca atatea obiecte au nevoie de cutii si rafturi pentru depozitare.
Mi-am dat seama ca dificultatile provin din excesul de lucruri- prea multe jucarii si prea multe haine.Desi nu cumparam multe, daca inmultim cu trei, in timp se aduna.
Asa ca m-am hotarat sa tai in carne vie :)), si sa reduc la maxim jucariile si hainele, ca sa ne fie tuturor mai usor. M-am decis sa pastrez doar ce lucrurile pe care le folosesc in mod curent, eliminand restul indiferent de pretul lor, sau de valoarea emotionala. A trebuit sa-mi calc pe inima, nu e deloc usor sa fii radical :)). Am inceput sa sortez lucrurile, punandu-mi urmatoarele intrebari :
  • Cat de des folosesc aceasta jucarie?
  • Se potriveste pentru varsta lor?
  • Este  in stare buna?
  • Altcineva s-ar folosi mai mult de acest lucru?
  •  Hainele sunt bune (gradul de uzura)?le mai vin?
 Am atacat intai biblioteca, si am selectat cartile de colorat si de lipit abtibilduri folosite , tot ce era rupt si nu se mai putea lipi. 


Apoi am trecut la jucarii. Am lasat  cuburile de lemn, bucataria de jucarie cu vasele aferente, cate doua plusuri (sau papusi) la alegere pentru fiecare si caruciorul pentru papusi. Restul le-am pus deoparte ca sa le sortez. 


In ceea ce priveste culorile- fiecare a primit cate un penar in care au un set de culori, unul de carioci, creion, pix, radiera si ascutitoare.Tot ce e consumabil (  plastilina, blocuri de desen, caiete si acuarele) primesc cand vor sa lucreze (mi le cer mie), si cand termina de lucru mi le dau inapoi.


Zilele astea o sa ma ocup si de haine, folosind aceleasi criterii.
Este incredibil ce schimbare a produs lipsa aproape totala de jucarii ! In primul rand e ordine :)). Apoi e mai liniste- n-au de la ce sa se certe.Eu nu ma mai enervez, fiindca nu mai sunt tone de jucarii, foi si creioane colorate imprastiate si amestecate. Am observat ca fetele au devenit mai adunate, se concentreaza mai usor, si sunt mai creative, fiindca trebuie sa -si foloseasca mai mult imaginatia ca sa se poata juca.Se uita mai mult in carti, coloreaza, deseneaza, picteaza, si in general nu se mai plictisesc asa de repede. Daca initial ma mustra constiinta ca o sa le distrug copilaria :)), constat ca decizia a fost foarte buna.Ce mi s-a parut interesant e ca nu cer jucarii din cele stranse, ci se descurca foarte bine cu ce au. Le place cum arata camera lor acum, fara atatea lucruri, si faptul ca nu mai au  multa ordine de facut . 
Meditez serios la ideea de a  renunta nu doar la jucariile puse deoparte, ci si la alte lucruri care ma incurca prin casa - si  sa organizez un mic bazar virtual, dupa modelul altor  mamici internaute :). Va tin la curent  :).

Irina