duminică, octombrie 30, 2011

Duminica - ziua Domnului...

Little girl holding apples in her hands, 1895, Bouguereau, William

Am băgat de seamă că în ziua de azi copiii, mai ales cei ce studiază, sunt vătămaţi de cei de acasă. Deşi sunt copii buni, se netrebnicesc. Nu gândesc corect; au o nesimţire jignitoare. Ii netrebnicesc si ii strică părinţii lor. Deoarece parintii au trecut prin ani grei, vor ca fiii lor să nu duca lipsa de nimic. Nu cultiva mărimea de suflet la copiii lor, ca sa se bucure atunci când sunt în lipsă.
Fireste, o fac cu gand bun. Ca sa fie lipsiţi copiii de ceva făra ca ei sa inteleaga, acesta este un lucru barbar. Dar ca sa-i ajute sa dobandeasca conştiinţă monahală si ei insisi sa se bucure când le lipseşte ceva, acesta este un lucru foarte bun. Astăzi, cu bunătatea lor fara discernamant îi prostesc. Ii obişnuiesc să le vină toate de-a gata, chiar si apa, ca să învete şi să nu piarda timpul, si astfel ii fac netrebnici şi pe băieţi şi pe fete. Dupa aceea copiii le vor vrea pe toate în palmă, chiar si cand nu vor mai învăţa. 


sursa: google

Iar răul începe de la mame. „Tu, copilul meu, sa înveţi. Eu o să-ti aduc si ciorapii si o sa-ti spal si picioarele. Ia dulceaţa! Ia cafeaua!” Si copiii nu inteleg cât de obosită este mama facand aceasta, pentru ca ei nu se ostenesc. După aceea incep: farfurii de o singura folosinţă, haine de o singura folosinta, mananca numai pizza, pe care nu ştiu nici macar sa o inveleasca in hartie… In felul acesta ei devin niste oameni complet netrebnici. După aceea le este greu sa mai traiasca. Dacă li se desface şiretul spun: „Mama, leaga-mi siretul!”. Şi dacă nu vine mama sa il lege, merg asa impiedicându-se în el. 


 Astfel de copii ce pricopseala sa faca? Nu sunt buni nici de casatorie, nici de calugărie. De aceea le spun mamelor: „Nu lasati copiii sa înveţe toată ziua. Citesc, citesc, pana ametesc. Sa faca un sfert, o jumătate de ora pauza, ca sa faca si vreo trebuşoară în casă, să se dezmeticeasca putin”.
Această obişnuinţă rea a tinerilor de astăzi se transmite şi în monahism. Şi uitaţi-vă că acum în mănăstire sunt şapte secretari – toţi culţi şi tineri – şi bătrânul cu ei. Mai demult era un singur secretar şi acesta nu avea nici măcar două clase de liceu şi făcea toată treaba. Acum însă sunt şapte şi se îneacă în lucru, neputându-şi face nici cele duhovniceşti ale lor. Ba încă îi mai ajută şi cel bătrân.

(cuviosul Paisie Aghioritul  )

sâmbătă, octombrie 29, 2011

Sambata rooz :)



Despre Sambata Roz aici.
 De ce am facut batatura la deget :))  :


Va doresc un sfarsit de saptamana placut in continuare, si o sambata roooz! 

Irina


vineri, octombrie 28, 2011

Treburile gospodaresti iti dau dureri de cap?

Am gasit acest articol extrem de incurajator, in care m-am recunoscut :), si m-am gandit sa-l traduc, si sa-l impartasesc cu voi. 
Sper sa va fie de folos!Va doresc un sfarsit de saptamana placut!


 Cu totii avem zilele noastre proaste. Incep cam asa : te trezesti tarziu si nu ai chef sa faci nimic. Treburi obisnuite, cum ar fi spalatul vaselor, par asa greu de abordat, si nici nu vrei sa te gandesti la muntele de rufe care te striga de dincolo. Copiii te termina, si ai vrea sa fugi intr-un loc cu putina liniste. In loc sa-ti doresti din suflet sa fii o gospodina grozava, simti mai degraba ca treburile casei iti dau dureri de cap. Daca te afli in acest punct ai nevoie sa-ti reincarci bateriile si sa-ti recapeti perspectiva.

Hristos sau omul?

 Orice aţi face, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni,
 Bine ştiind că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii; căci Domnului Hristos slujiţi
(Coloseni 3:23,24)

Este foarte usor sa te descurajezi cand vine vorba de treburile gospodaresti, daca familia ta este motivatia pentru ceea ce faci. Cand ei fac dezordine, strica lucruri, se opun imbunatatirilor si creeaza haos, este usor sa te descurajezi si chiar sa ai  resentimente fata de ei. Dar daca te gandesti ca Hristos e cel pe care Il slujesti - asta pune lucrurile intr-o noua perspectiva. Cand te uiti la treburile zilei, sa le faci ca pentru Hristos, nu ca pentru oameni. Dumnezeu ti-a dat rolul de stapana a casei si pe Hristos Il slujesti atunci cand iti slujesti familia! E bine sa nu uiti niciodata asta. 


credit imagine


Odihnita sau obosita?

Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
 Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. 
Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară. 
Matei 11:28-30
Oricand ma simt  epuizata si am nevoie de odihna  ma ajuta sa-i dau lui Hristos poverile mele.Cand ma rog pentru putere El imi daruieste din plin. Cand ma rog pentru rabdare  El ma sprijina. Cand am nevoie de odihna El mi-o ofera, fie printr-o schimbare de planuri, fie printr-o schimbare de atitudine. Viata poate sa te puna la pamant, dar Hristos e langa tine, gata sa-ti reincarce bateriile cand ai nevoie. Crede-L pe cuvant. Vei gasi la El odihna de care ai nevoie.

credit imagine

Ocupata sau coplesita?

...cele tinere să-şi iubească bărbaţii, să-şi iubească copiii,
Şi să fie cumpătate, curate, gospodine, bune, plecate bărbaţilor lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu. 
(Tit 2:4,5)

Adesea cauza descurajarii mele  este proasta administrare a timpului. Petrec mult prea mult timp facand lucruri pe care ar trebui sa le fac dupa ce toate treburile gospodaresti sunt puse la punct. Si pe urma ma mir ca sunt asa de aglomerata.
Ia o pauza si gandeste-te  daca proasta administrare a timpului e motivul pentru care treburile casei te coplesesc. Daca raspunsul e da, atunci ai nevoie sa te ocupi de gospodarie intai. Poate parea ciudat la inceput, dar daca iti faci treaba atunci cand trebuie, vei avea o gramada de timp ca sa faci ceea ce iti place. Intotdeauna spun : „ Fa ce trebuie sa faci, atunci cand trebuie facut, si vei avea succes intotdeauna.”


credit imagine


Cu totii avem momentele noastre de cadere. Ca sa-ti revii, fii sigura ca privesti la Hristos, ca iti gasesti odihna in El, si ca esti ocupata cu treburile gospodaresti. Atunci, inima ta va fi plina de lumina, si vei umple caminul tau de dragostea Lui.

© 2002 – 2009 Blair Massey
Christian Lifestyle expert Blair Massey is devoted to helping Christian women around the world get their home, family and life organized. To get your home organized and start living the amazing life you were created by God to enjoy, sign up for her FREE newsletter now at www.christian-homemaking.com

miercuri, octombrie 26, 2011

Yarn Along

Daca e miercuri, e Yarn Along. In fiecare miercuri cele care iubesc tricotatul/crosetatul si lectura sunt invitate sa posteze pe blogul lor, sau pe grupul de pe  flickr, o fotografie cu ce au pe andrele/croseta, si cu cartea pe care o citesc, si sa lase linkul pe blogul lui Ginny .
Dupa ce am terminat caciulita Ilincai am revenit la salul meu „ Fall Guirlandes” (daca vreti sa vedeti linkul aveti nevoie de cont pe Ravelry). Lucrez cu un degrade superb -  lana lituaniana, fir natural 100% . Pentru un sal sunt potrivite firele cu degradeu larg. Mie imi plac la nebunie culorile de toamna,si modelul acestui sal evidentiaza foarte bine degradeul firului. Parca am un covor de frunze pe andrele :).



In ceea ce priveste lectura, am inceput sa recitesc o carte care mi-a placut foarte mult, si pe care v-o recomand : „Cum sa-ti ingrijesti sotul”, de dr. Laura Schlessinger („The Proper Care and Feeding of Husbands”).



 Daca v-ati terminat treburile va invit la o ciocolata calda, o felie de placinta cu dovleac si un pic de lectura :).

O seara placuta sa aveti!
Irina

marți, octombrie 25, 2011

Femeia din Pilde 31- intelepciune si inspiratie pentru fiecare zi (1)

                  Pildele lui Solomon  e una din cartile mele favorite din Sf. Scriptura. E plina de invataminte practice, folositoare in trairea zilnica. 



In capitolul 31 este descrisa o femeie extraordinara, despre care am mai vorbit aici pe blog. Femeia din Pilde 31 are o multime de calitati, si este indragita si laudata de toti cei din jurul ei. Pentru multe dintre noi ea reprezinta modelul de sotie perfecta, si ne ofera standarde care par destul de greu, ba chiar imposibil de atins. Dar haideti sa ne gandim- oare nu asta e viata crestina in general?Hristos ne-a pus inainte lucruri care sunt cu neputinta de implinit doar prin puterea omeneasca - de aceea ne-a dat darul Duhului Sfant, care sa ne ajute in umblarea noastra.

Cine poate găsi o femeie virtuoasă? Preţul ei întrece mărgeanul. (Pilde 31: 10)

    Dar  ce anume e demn de urmat cand ne gandim la femeia virtuoasa din Pilde 31?


 Inainte de a raspunde la aceasta intrebare ar trebui sa aflam  ce este virtutea?
 Conform DEX , virtutea este însușire de caracter care urmărește în mod constant idealul etic, binele; integritate morală; pornire statornică spre a înfăptui anumite acte morale (printr-un efort volitiv).
Deci, pentru a fi persoane virtuoase trebuie sa urmarim in mod constant un ideal etic. Acest ideal etic este, pentru crestin, dat de poruncile  lui Hristos, pe care  trebuie sa le punem in practica zilnic, ajungand astfel la virtutea crestina.
In Catehismul Ortodox gasim detalii despre ce este virtutea crestina, si cum trebuie pusa in practica.
Dupa invatatura Bisericii „virtutea crestina este deprinderea si staruinta statornica de a implini, cu ajutorul harului dumnezeiesc, legea morala intreaga, din dragoste curata fata de Dumnezeu si fata de aproapele. Virtutea crestina inseamna deci taria si statornicia pe calea binelui, in savarsirea faptelor bune si biruinta neintrerupta asupra raului.”
Biserica imparte virtutile in teologice si morale .
Virtutile teologice sunt : credinta, nadejdea si dragostea (I Cor. 13, 13).iar virtutile morale sunt : intelepciunea, dreptatea, cumpatarea si barbatia (curajul).
Deci, femeia virtuoasa este femeia care , in mod staruitor si statornic implineste, cu ajutorul harului dumnezeiesc, legea morala intreaga, din dragoste curata fata de Dumnezeu si de aproapele, savarsind fapte buna si avand biruinta neintrerupta asupra raului.



Pasajul  din Pilde 3l  nu aduce porunci sau sarcini suplimentare fata de cele cunoscute deja, ci reprezinta modul in care se aplica  intelepciunea lui Dumnezeu, si poruncile Sale  in viata noastra obisnuita, de zi cu zi, ca sotii, mame si gospodine.
In urmatoarele saptamani voi incerca sa analizez calitatile  femeii virtuoase descrise de Solomon, si voi cauta modalitati practice prin care, cu ajutorul lui Dumnezeu, as putea sa le dezvolt in viata mea. Sper sa vi se para interesanta si de folos aceasta calatorie prin cartea Pildelor, si sa ramaneti alaturi de mine!
Va doresc o zi frumoasa! 
Irina