Imi amintesc acele momente din copilarie in care stateam in bucataria bunicii (dinspre tata) si ma uitam pe geam. Fereastra bucatariei era mereu acoperita de perdele crosetate din bumbac, frumos apretate si calcate, lucrate de soacra bunicii (strabunica mea). N-am cunoscut-o pe strabunica, stiu doar ca a nascut si a crescut sapte copii si ca ii placea sa croseteze.
Zilele trecute am redescoperit intr-un sac frumoasele perdele crosetate si o fata de masa.Ingalbenite de vreme. Un pic mucegaite din loc in loc. Le-am spalat cu apa fierbinte si detergent, dar n-aprea ajutat, asa ca le-am pus la inmuiat in apa cu clor. Dupa cateva ore erau din nou albe ca zapada. Aratau ca noi- pedele de cel putin 60 de ani vechime...Sunt curioasa cat de bine ar arata perdele din magazin peste atata timp :)
Perdelele strabunicii mi-au amintit de vorbele staretului Antonie :
,, cât de raţional era construită lumea până la nebunia secolelor 19 şi 20. Hainele se făceau trainice, de nădejde. Se depunea efort pentru a le face şi se întâmpla să le rămână şi nepoţilor, într-atât îşi preţuiau oamenii timpul! Şi timpul, poate de aceasta, le ajungea pentru toate.."
Sunt sigura ca perdelele acestea n-au fost facute nici repede, nici usor, nici ieftin. Bumbacul e scump si acum, presupun ca nici atunci nu era gratis. Iar o lucrare de asa mare anvergura necesita timp, efort si atentie. Dar iata ca toate acestea au reprezentat o investitie pentru viitor- fiindca aceste lucruri au fost folosite de bunica mea timp de peste 30 de ani, le folosesc si eu acum, si e posibil sa reziste si pentru a trece mai departe copiilor mei.
Munca temeinica si migaloasa a strabunicii a economisit timpul si banii a doua generatii.
Noi ce vom lasa copiilor nostri?
Irina
